Recunostinta
Astazi atentia mea se indreapta asupra exercitiului preferat :
Recunostinta.
Un vechi proverb romanesc metaforic:
"Recunostinta este o floare ce creste pe mormant"...
Astazi am ales sa fac acest exercitiu public.
Practic, acestea au fost primele recunostinte schitate, o data cu trezirea la viata.
Recunoscatoare pentru toate greutatile vietii, servite pe paine, inca din frageda pruncie.
- Recunoscatoare pentru ranile nedreptatii ce-au sangerat mereu.
- Recunoscatoare pentru toate reprimarile ce le-am inmagazinat bine, transformandu-le in blocaje adanc ingropate.
- Recunoscatoare pentru conditionarile ce mi-au atarnat ca niste catuse grele.
- Recunoscatoare pentru asteptarile desarte ce mi-au otravit sufletul.
- Recunoscatoare pentru criticile primite ce mi-au retezat aripile.
- Recunoscatoare pentru pesimismul perseverent si insetat ce m-a incoltit adesea cu intentia dominarii si anihilarii optimismului nativ.
- Recunoscatoare pentru minciunile ce mi-au fost predate si ulterior exersate.
- Recunoscatoare pentru convingerile inradacinate ce mi-au micsorat orizontul.
- Recunoscatoare pentru ura universala ce perturba armonia individuala.
Astazi, se destrama rand pe rand, una cate una...
Le-am lasat sa fie, sa-si spuna povestea, iar acum le privesc cum isi iau zborul.
Recunoscatoare pentru toate cele enumerate.
Pare ciudat, dar astazi recunostinta mea se indreapta asupra celor mai putin placute trairi.
De ce?
Pentru ca daca nu le-as fi trait, probabil as fi afirmat ca viata este doar o lupta...
O maladie ce ma dizolva incet, incet.
Poate ca nu as fi cautat raspunsuri.
Posibil sa nu-mi fi aflat menirea in aceasta viata.
Probabil ca as fi cautat mereu iubirea in exterior.
Cum?
Oferindu-mi pe tava oricui ar fi cerut o particica din sufletul, timpul si energia mea.
Da, asa am stiut eu sa iubesc, pana nu demult.
Am crezut ca iubirea se castiga, iar pentru a te infrupta din ea e nevoie de truda si sacrificiu.
Astazi sunt recunoscatoare pentru onestitatea dobandita, pentru vulnerabilitate si pentru curajul generat de ele.
Frica de judecata se dizolva incet , precis si o data cu ea si alte frici.
Ce e judecata de fapt?
O reflexie a propriei slabiciuni.
De cele mai multe ori judecam fix acele lucruri ce ne apartin dar le reprimam atat de bine, fara sa constientizam sursa lor si, fara intentie le proiectam in exterior, asupra celor dragi, din pacate.
Sunt recunoscatoare pentru observarea propriului comportament oglindit in cei din jurul meu.
Dragilor, nu e greu sa ne facem radiografia.
Sa ne bucuram de acest prilej, sa deschidem bine ochii mintii si sa lasam sufletul sa ne calauzeasca pasii.
Daca ne intrebam ce nu ne place, s-ar putea sa raspundem fix cu acele trairi, stari, trasaturi ce le reprimam atat de bine, pana dincolo de puterea observarii si acceptarii.
Sa ne dam voie sa fim, sa lasam cenzura deoparte si sa fim onesti cu noi.
Scrisul este o modalitate excelenta pentru acest exercitiu, ne putem interoga si usor usor raspunsurile vor incepe sa curga.
Sa ne dam voie sa stralucim, aici si acum, in aceasta minunata viata.
Cu drag de voi,
Zana iubirii.
