Iubirea in doi
Atunci cand EL o intalneste pe ea, cand ea imbujorata ii simte "atingerea", in ochii lui blanzi isi intalneste reflexia ce-i patrunde adanc, direct in suflet( da, ma refer la acea atingere metaforica)
EA la randui ii raspunde cu aceasi duiosie si caldura, il ia de mana si-l conduce tot acolo, in adancul sufletului ei.
Si uite asa apare scanteia fiorilor ce se distribuie incet, dar sigur in tot corpul fizic, emotiile le cuprind intreaga fiinta, fluturii isi fac aparitia, si ce minunat e!
Cata fericire, cata oxitocina se produce, suficient cat sa le ajunga pentru tot restul vietii
Dar oare este posibil sa avem acea relatie "pentru totdeauna", pe care multi dintre noi o visam?
Cred cu tarie in relatiie fericite "pana la adanci batraneti"; nu sunt des intalnite si, cu siguranta protagonistii au avut momente mai putin frumoase de-alungul convietuirii impreuna, dar iubirea a invins, respectul, comunicarea si implicarea au fost si sunt pietrele de temelie ale fundatiei celui mai frumos templu: dragostea lor.
Astfel de relatii sunt magice, eroii principali, oameni intelepti si impliniti, de la care noi toti avem de invatat!
Care este cheia succesului?
Ce-si doresc femeile, dar barbatii?
Care sunt nevoile noastre?
IUBIRE!
Iubirea ma implineste, iubirea este hrana sufletului meu, combustibilul vietii mele, sinonimul fericirii si ingredientul principal al tineretii vesnice.
"O inima care iubeste este inotdeauna tanara"
Daca as avea o busola magica care sa ma poata intoarca in timp, atunci cand am inceput sa iubesc cu adevarat, pur si pentru tot restul vietii, as schimba cate ceva din rolurile pe care mi le-am asumat, cu stoicism si naivitate adolescentina...
rolul de mama, rolul de avocat, rolul de indrumator, rolul de psiholog, altruismul dus la extrem pana la sacrificiu le-as inlocui cu rolul de partener, rolul de confident, rolul de iubita, si atat, doar atat!
De ce as face modificarile astea?
Pentru ca stiu cat am gresit, stiu si ca intelepciunea apare in timp, o data cu maturizarea noastra. Nu-mi reprosez nimic, azi nu o mai fac, azi m-am iertat!
Relatiile au rolul de a ne implini, partenerul/partenera de a ne completa tabloul iubirii, sacrificiul nu are ce cauta in aceasta ecuatie, cum nici egoismul individual.
O alta fata a iubirii
Sa risti sau sa alegi siguranta Egoului tau mincinos, chiar daca totul doare, macar e o durere ce o cunosti deja. Si uite asa, multi dintre noi raman mici, asupriti de propriul Ego, mimand fericirea si acceptarea.
Doar e mai simplu asa, cui ii place sa isi complice viata, iesind din confortul construit cu meticulozitate intreaga viata, cine poate fi cu adevarat pregatit sa "lupte"pentru propria i fericire?
Sa munceasca cu perseverenta zi de zi pentru tot restul vietii, pentru a-si picta un nou tablou, de data asta in culorile sufletului, cu emotii acceptate si consumate.
E hilar cum alegem sa muncim pentru altii, de multe ori gratuit, dar refuzam sa o facem pentru propria fericire, pentru noi.
Cum putem cere iubire daca noi nu ne iubim?
Cum putem oferi iubire, daca am uitat sa ne-o oferim noua insine?
Iubirea inseamna: iertare, acceptare, asumare.
Suntem oare pregatiti sa ne confruntam cele mai bine ascunse frici?
Contrar proverbelor vechi din popor, precum :"Ce nu sti, nu te doboara", emotiile bine ingropate, ascunse in cel mai indepartat loc al subconstientului nostru, incuiate cu lacatul in cea mai intunecata pivnita, nu ne ajuta NICIODATA.
Emotiile au nevoie de consum, cei ce au copii mici stiu prea bine la ce ma refer :)
In inchiere va spun ca va urma, e prea frumos si complex acest subiect, nu?