Gelozia fraterna

Cat de greu poate fi,  pentru un pui de om, sa observe cum in viata lui mai apare un fratior sau o surioara?

Cati dintre noi ne-am pus vreodata intrebarea asta?

Cat de obiectiv poti fi ca parinte, sa reusesti sa te imparti in doua parti egale?

 Oricat de impartial ai fi, suferinta celui mare tot apare...intreaga atentie de care se bucurase pana atunci, acum se imparte la doi..

Cred ca de aici apar relatiile tensionate dintre frati...gelozia e fireasca pana intr-un anumit punct, mai departe depinde de fiecare parinte cum reuseste sa gestioneze situatia.

 Cum ar fi daca in loc de comparatie, ar scoate in evidenta calitatile individuale.

Consider ca traim intr o lume a competivitatii, din pacate, sa renuntam macar acasa la ea.

Rolul parintilor este sa le semene incredere, atentie individuala si , mai ales, sa renunte la comparatiile dintre cei doi prunci.

In lumea mea ideala, fratii se iarta, gasesc o cale de comunicare pentru a rezolva conflictele vechi si pentru a evita altele noi.

Cat de minunate ar fi relatiile daca ne-am accepta asa cum suntem?

Ce-ar fi sa ne focusam pe calitatile noastre? 

Sa scoatem la lumina tot ce e frumos!

Sa ne ascultam si sa tacem atunci cand nu am vrea.

Cred ca daca am renunta la asteptari si am invata ca suntem diferiti si reactionam diferit, atunci am fi surprinsi de armonia relatiei/relatiilor.

Suntem atat de minunati cu totii, doar trebuie sa ne dam voie sa vedem, sa invatam sa ne iubim si sa ne iertam.

Daca noi nu o facem, nimeni din afara nu are puterea asta!

Cred cu tarie in iubire si in relatii armonioase.

Comunicarea si ascultarea sunt esentiale.

Va recomand filmul "Uite cine cu cine vorbeste"(Look Who's Talking Too)

PS: draga mea surioara, esti primul si cel mai frumos cadou primit de la Dumnezeu, o data cu insasi viata!  Iti multumesc pentru chemarea perseverenta.

Te iubesc pentru totdeauna.