De ce ne e frica de singuratate?
V-ati pus vreodata aceasta intrebare?
Ne ratacim pe parcursul vietii, ne pierdem identitatea si originalitatea.
Urmam dogmele societatii, alegem sa ascultam cu smerenie, ce spun cei intelepti, modelele noastre umane, familia, scoala, biserica, prietenii, societatea.
Dar sufletul meu ce spune oare?
Ce-i lipseste pentru a fi suficient?
Nu ma refer nici o secunda la cele materiale, ele vin in completare atunci cand ne regasim, fara efort chiar!
M-am ratacit in cautarea De ce-ului existential...
S-o luam cu inceputul.
Ne nastem puri, suntem curati si veseli, fericiti si iubitori, curiosi si jucausi, traim in prezent si ne gasim remediu plictiselii prin ingenozitate, ne dezvoltam creativitatea fara sa realizam. Supararea si impacarea sunt aproape lipite una de alta, fara timp de asteptare. Visam cu ochii deschisi ca putem face orice pe lumea asta si credem in visul nostru cu fiecare particula a noastra!
Apoi ceva se schimba, apare gandirea rationala, undeva in jurul varstei de 4 ani si evident exemplele adulte din viata noastra. Ne alegem modelele, devenim ascultatori pentru ca "ei sunt mai mari" deci "stiu mai bine", si evident ca aceste expresii ne influenteaza si ajungem sa credem argumentele lor de "oameni mari"
Apoi scoala ne indeamna la competitie, pentru locul fruntas, pedepsele ne ingradesc si formeaza rani adanci, ce usor dar sigur ne indeparteaza de sufletul nostru, crescand in putere rationalul, sa-i spunem Ego.
Familia ne compara, cu fratii, verii, vecinii si alti copii "mai ascultatori".
Si exemplele sunt multe, fiecare le stie pe ale lui...
Daca adultii ar sti sa scoata in evidenta lucrurile bune, ale odraslelor, ar lasa comparatiile deoparte, ar incuraja incercarea, fara sa astepte infrangerea sau succesul mult dorit.
Le-ar da libertatea sa incerce, sa aleaga, sa greseasca...
Ar renunta la conditionari si etichetari...
Am avea cu totii un viitor stralucit!
"Problemele"cu care ne confruntam in ziua de azi, majoritatea adultilor(sa nu spun toti , desi o cred) pleaca din copilarie..
Dar ce-ar fi daca, in loc sa punem lupa pe acele "defecte", am schimba unghiul si ne-am uita la cele ce ne plac, ne-am da voie sa vedem iubirea, marinimia, frumusetea, carisma, talentul, perseverenta, si usor usor ne-am insusi din acele trasaturi frumoase, admirate la cei din jurul nostru?
Gelozia, invidia, barfa, rautatea gratuita, asteptarile false, minciunile, lenea, conditionarile, aroganta, megalomania, falsitatea, gelozia, egoismul si restul cate sunt-toate sunt instrumentele Egoului nostru...Toti il avem...
Acum depinde de noi ce alegem :)
Alegem sa fim fericiti sau alegem nefericirea?
De multe ori alergam spre diferite persoane in speranta ca vom completa ce lipseste sufletului nostru...
Dar cum putem oferi iubire, daca noi nu ne iubim?
Oare cand am uitat sa o facem?
Pentru unii intrebari grele, chiar asupritoare, de evitat, de incuiat in cel mai adanc loc posibil.
Pentru altii, revelatoare, declansatoare, deschizatoare catre aflarea Sinelui.
Cand am uitat sa credem in noi?
Cand am uiat sa ne privim in ochi?
Cand am uitat sa ne fim blanzi?
Cand am uitat sa fim onesti?
Cand ne-am pierdut stralucirea?
Cand ne-am pierdut curajul?
Cand ne-am pierdut motivatia?
Ce-i place sufletului sa faca?
Ce insemna fericirea?
Si sa raspund direct, intrebarii din titlu, pentru ca ne-am pierdut pe noi...